”O să lansez brandul când o să fiu pregătită.”, îmi spuneam.
Nevoia de perfecțiune mi-a ghidat toți acești 26 de ani. Cum puteam să dau viață unui brand dacă nu eram pusă la punct cu totul? I mean…cu totul, chiar dacă pe atunci nu știam exact ce e acel tot. Pentru asta, trebuia să mă interesez la diverse persoane ce presupune să lansezi un brand de haine. Să am pungi nu știu de care, să fie eticheta în x culoare, panglica să fie albă și logoul negru etc. E fix ca-n pictură. Cu cât stai mai mult pe un tablou și ești extrem de critic, cu atât o să dureze o infinitate de ani ca să-l termini. Sau mai degrabă, n-o să-l termini.
Timpul trecea, însă eu continuam să mă informez în stânga și-n dreapta de acel tot care trebuia să fie perfect înainte de lansare. Între timp, mă ofticam că mai apar designeri români cu o idee asemănătoare ca a mea. Mă frustram pentru că ei ”sigur știau ce aveau de făcut” și erau ”puși la punct cu totul”.
Până când, una dintre prietenele mele, mi-a spus: ”Dar începe odată! Chiar și când o să lansezi vor fi lucruri neașteptate și nepuse la punct”. Și așa a fost. Încă din ziua în care am lucrat la prima colecție am înțeles că oricât de pregătită aș fi, în businessul ăsta o să am mereu surprize. Iar pentru un perfecționist, să fie luat prin surprindere, să i se dea tot planul peste cap este mai ceva ca-n Infernul lui Dante.
Important e să-ți dai seama dacă ești pregătit pentru planuri date peste cap pentru că, ce crezi? Ăsta e abia începutul. Un mentor de-ai mei mi-a spus cândva niște cuvinte magice: it will never, ever, fucking end.
Dacă mi-ar fi zis cineva că o să lansez o colecție de haine cu mine ca model, după un job full-time, obosită ca naiba, ciufulită și cu poze needitate pe site, aș fi zis că nu este o glumă amuzantă. Însă realitatea e că uneori ești nevoit să mai faci niște compromisuri de dragul businessului pe care vrei să-l pui pe picioare, a conceptului și, evident, a bugetului limitat. Cum s-a ajuns în punctul ăsta? Vezi aici.
Deci, dacă ai o idee pe care vrei s-o pui în aplicare, go ahead. Nu mai aștepta. Niciodată nu vei fi suficient de pregătit. Fă greșeli și învață din ele. Vezi ce poate fi îmbunătățit pentru data viitoare.
sursă foto: Unsplash
Foarte tare and totally right 🙂 Keep up the good work
Thank you, lovely :*:D