Când intri în universul lui Purcărete, te desprinzi negreșit de realitate. Te scufunzi într-o lume a metaforelor, a personajelor bine conturate, atipice, a spectacolelor complexe, cu scenografii absolut superbe.
Pe la începutul carierei sale, Rothko a plecat de la diverse combinații de forme și culori pe pânză, iar dezvoltarea lui completă ca artist s-a transcris în picturi cât mai simple, dar cu multe straturi de culoare (și semnificații).
Așa am asociat și viziunea lui Purcărete în Gertrude. Dacă până acum erai învăluit de nenumărate detalii de decor din celelalte spectacole, aici pune în scenă, cu ajutorul maestrului Buhagiar, o scenografie mult mai simplă.
Mi se pare atât de greu să spui o poveste într-un decor bazat pe minimalism, simetrii și simboluri. Parcă mă uitam la un film de Wes Anderson, varianta mai dark.
Distribuția masculină (idee care m-a dus cu gândul la Macbettu lui Alessandro Serra, prezent și la @fitsibiu 2022) creează o unitate vizuală, iar rolurile de femei interpretate de Claudiu Bleonț și @larigiorgescu redau acea sensibilitate din universul shakespearian.
Mi-a plăcut scena în care Gertrude hrănește mai întâi copilul, apoi întreaga masă, iar ultima persoană căreia îi pune mâncare în farfurie e chiar ea însăși. Pentru că, în ciuda tuturor lucrurilor, o mamă are grijă mai întâi de copil, de cei din jur, apoi de ea. Iar Claudiu Bleonț a surprins minunat toate aceste detalii (inclusiv mersul pe tocuri, care e de multe ori mai bun decât al meu. Chapeau!).
Dramaturgul Radu F. Alexandru rescrie povestea lui Hamlet, iar Silviu Purcărete pune în scenă spectacolul în stilul său unic – în care îmbină drama, suferința, umorul, sensibilitatea și neliniștea interioară – ajutat de creativitatea scenică a lui Dragoș Buhagiar și de muzica inconfundabilului Vasile Șirli. Așa că vă rog să mergeți să vedeți Gertrude, spectacolul care adună la aceeași masă numeroși profesioniști din domeniul teatrului.